ÎN PARC.

Vacanţa de vară se apropia şi parcă şi în aer se simţea acea stare de linişte, lipsită de griji care avea să se instaleze odată cu sosirea zilelor de libertate. Zilele erau mai lungi cu mai mult timp de joacă, căci toţi copiii mergeau acasă cu două sau trei ore mai târziu decât iarna, când se întunecă mult mai devreme. Era 1 iunie, şi anul acela Ziua copiilor căzuse într-o joi. La şcoală aveau liber până luni, era ca o mini vacanţă.
Adina şi Alex se treziseră, cum se obişnuiseră de la şcoală, dimineaţa devreme, de altfel toţi prietenii lor se trezeau la fel şi se întâlneau în faţa blocului ori cel mai mare dintre ei, Andrei făcea un tur pe la geamurile camerelor celorlalţi şi fluiera ca un semnal că e momentul să se întâlnească cu toţii afară la joacă. În ziua aceea s-au adunat toţi în locul obişnuit întâlnirii lor, în faţa blocului la Dana şi Cristi, prietenii cei mai apropiaţi ai Adinei si ai lui Alex, pentru a face desene pe asfalt, aşa cum obişnuiau în fiecare an de 1 iunie.
Băieţii se plictiseau repede şi unul din ei mergea acasă să ia mingea să joace pase. Însă de data aceasta nu au avut chef deloc mai ales că Alex venise deja cu mingea, dar fetele aduseseră şi creta albă şi cretă colorată şi s-au apucat de desenat.
Prietenii lui Alex şi ai Adinei erau Dana şi Cristi din blocul B8, Corina din B5, Andrei din B12 scara 2 şi Sonia din B7.
Înainte de ora prânzului, când mai toţi copiii mergeau acasă la masă, Andrei se gândi să împărtaseaşcă cu fetele planul pe care ei, băieţii îl făcusera în timp ce se jucau cu mingea:

- Fetelor, noi avem o idee, zise Andrei.
Fetele se opriră din desenat şi începură să asculte cum în timp ce se jucau cu mingea, băieţii se gândiseră că ar fi grozav să meargă împreună în parc. Parcul, care avea şi grădină zoologică era în apropierea unui alt cartier în care locuia bunicul Adinei şi al lui Alex, şi unde ei mergeau cam în fiecare duminică cu tatăl lor să dea de mâncare la animale, iar vara şi la lebede, şi să se plimbe cu barca pe lac. Iar înainte de prânz treceau pe la bunic să-l ia pe la ei. La inceput nu toţi au fost de acord cu ideea, deoarece nici unul nu avea voie sa meargă atât de departe de casă. Dar fiind în timpul săptămânii, majoritatea părinţilor lor erau la servici şi nu ar fi ştiut dacă s-ar fi întors din parc înaintea lor. Aşa că până la urma au căzut de acord ca, după ce merg acasă să ia prânzul să se întâlnească cât mai repede pentru a merge în parc.
Mama Adinei şi a lui Alex, era acasă. Dar s-au simţit mult mai uşuraţi atunci când le-a spus că trebuie să plece la Universitate, unde era profesoară, exact după pranz. Când au intrat pe uşă, mama lor încă gătea.

- Mami, nu e gata mâncarea? A întrebat Alex.
- Încă 5 minute. Dar de ce te grăbeşti aşa?
- Mi-e foame.
- Şi mie, mami. Rău de tot! adăugă Adina şi plecară amândoi în sufragerie să aprindă televizorul la desene animate. Ei obişnuiau să mănânce în faţa televizorului, doar în weekend mâncau cu toţii la bucătărie. Mama se grăbi să le pună în farfurii şi să le aducă mâncarea. Dar după ce luară câteva înghiţituri se ridicară şi duseră farfuriile pe masă la bucătărie.

- Ce are mâncarea? Întrebă mama mirată.
- Nu mai pot, ziseră amândoi în acelaşi timp.
- Cum, n-aţi zis că vă e foame rău?
- Nu ne mai e, zise Alex. Dă-ne şi nouă să ne luăm napolitane.
- Vă bateţi joc de mâncare, zise mama şi îşi scose portofelul din geantă să le dea bani pentru napolitane.

- N-am schimbat, luaţi aici şi-mi aduceţi restu’.
- Eu vreau şi acadele, zise Adina, gândindu-se la vata pe băţ din parc.
- Bine, haideţi că mă grăbesc, veniţi să vă pup. Să fiţi cuminţi!
După ce a ieşit mama pe usă, s-au dus să se îmbrace “mai frumos” şi au plecat să se întâlnească cu ceilalţi copii pentru a merge în parc.
Adina şi Alex ştiau drumul spre parc, iar Sonia era cea care întotdeauna era atentă atunci când traversau strada. Hotărâră să meargă pe jos până acolo. Spre parc erau mai multe drumuri şi intrări, cea de la Târg, care era şi intrarea principală, cea de la cimitir, şi cea pe care o urmau ei, de la unitatea militară. Drumul spre parc a fost ca o călătorie, şi ca să fie siguri că nu se abat în vreun fel, întrebau pe câte cineva dacă sunt în directia cea bună. Când au ajuns în dreptul Unităţii Militare, au descoperit că poarta terenului de antrenament era deschisă aşa că au intrat să se joace cu macheta de elicopter sau în labirint, de unde abia au reuşit să mai iasă. Până la urmă s-au plictisit şi au ajuns în sfarşit în parc, unde s-au plimbat, şi-au cumpărat şi vată pe băţ şi au împărţit-o cu ursul. Dar lângă parc era hipodromul şi un teatru de vară în aer liber, şi voiau să le vadă pe toate, aşa că timpul zbură. Nici unul din ei nu avea ceas la mână şi când în sfârşit întrebară un trecător aflară că era 6. Intrară în panică, gândindu-se că părinţii vor şti că au lipsit şi ei nu vor şti ce să le spună decât adevărul, şi atunci va fi vai şi amar. Chiar dacă mai erau multe de văzut, hotărâră să plece imediat spre casă. La întoarcere au mers spre ieşirea de la cimitir. În drum au cules flori şi au hotărât să se oprească mai întai să aşeze flori la mormintele bunicilor. Prima dată au mers la bunica Adinei şi a lui Alex, apoi la bunicul Danei şi al lui Cristi. După ce au aşezat florile, într-un moment de linişte si înconjurati de atâta tristeţe, Cristi izbucni în hohote de plâns. Si după el, unul câte unul şi ceilalti. Şi au plâns ţinându-se de mâini până când au ieşit din cimitir şi încă ceva din drumul spre casă.
Când au ajuns acasă, Adina şi Alex l-au găsit doar pe tatăl lor. Cu inima cât un purice, Adina întrebă:

- Ce faci tati?
- Bine, uite acum am ajuns şi îmi încălzeam nişte mâncare. Voi?
- Mami unde e?
- Trebuie sa apară. Ce faceţi staţi în casă?
- Păi, am venit sa bem apă şi mai iesim pe afară.
- Bine, să nu mai staţi mult.