CRĂCIUN ÎN IUNIE

Era o zi oarecare, împreună cu mama lor Adina şi Alex au mers în vizită la bunicul lor. Tatăl lor era plecat într-o delegaţie în Germania şi urma să se întoarcă a doua zi. Spre seară când au ajuns acasă, telefonul a sunat şi citind pe chipul mamei bucurie, au înţeles că la capătul celălalt era tatăl. El sunase ca să-i anunţe că era deja la Bucureşti şi ajungea în trei ore. Dar fiind deja târziu, Adina şi Alex adormiră la televizor, şi mama îi duse pe rând în dormitor. De obicei dimineaţa mama era cea care îi trezea pentru a se pregăti de şcoală, dar în ziua aceea ei se treziră singuri, nerăbdători să-l revadă pe tată. Tiptil au deschis uşa camerei şi s-au aventurat pe întuneric spre bucătărie, unde luau cu toţii micul dejun în fiecare dimineaţă. Era aşa de linişte în casă, încât ei crezură că s-au trezit mult prea devreme. Dar continuară să meargă spre bucătărie şi ajunşi în holul de la intrare, în şoaptă Alex zise:

— Adina, aprinde lumina să vedem cât e ceasul.
Fără să zică nimic Adina se conformă şi amândoi rămaseră surprinşi când văzură că deja întârziaseră la şcoală. Era 8 şi jumătate.

— Ce zi e azi? Întrebă Alex.
— Păi e joi.
— Nu ştiu ce să zic… şopti Alex.
— Hai să mâncăm ceva repede şi să ne grăbim să plecăm.
Amâdoi au fost de acord şi pe masa din bucătărie găsiră o ruladă de ciocolată din care tăiară câte o felie şi se aşezară la masă.

— Auzi, Adina, dar dacă ceasul de pe hol nu mai merge?
— Hm, s-ar putea. Hai să vedem cât arată cel din sufragerie.
Fără să mai stea pe gânduri plecară spre sufragerie, Adina prima şi Alex dupa ea. Când a deschis uşa, Adina a aprins lumina şi s-a uitat direct spre ceasul care era pe perete.

— E într-adevăr aproape 9, constată ea aşteptând ca Alex să zică ceva… De ce nu zici nimic? continuă ea.
Alex ridică mâna şi, arătând cu degetul, zise:

— Uită-te mai bine. Amândoi au rămas pentru o vreme bună cu gurile căscate la priveliştea din faţa lor. Jucării, hăinuţe, dulciuri, cărţi, aşezate peste tot, pe canapea, fotolii, pe masa de lângă geam, chiar şi pe televizor, iar covorul era plin încât nici nu mai aveai pe unde să calci. Nedezmeticiţi din somn şi confuzi pentru un moment chiar li s-a părut că visează dar stând aşa în uşă, imaginea parcă ruptă dintr-un vis nu se schimba. Fără să mai stea pe gânduri îşi făcură loc pe covor şi entuziasmul lor era prea mare ca să-şi mai dea seama că strigătele lor de bucurie răsunau în toată casa. Pierduţi printre atâtea şi atâtea surprize nici nu observară cum părinţii lor îi priveau cu drag din uşă.

— Ce vă place cel mai mult? întrebă tatăl.
— Tati! strigară ei împreună şi îi săriră în braţe. Tot, tati! Toate sunt frumoase!

Părinţii lor stătuseră până târziu în seara din ajun să le pregătească surpriza, iar mama îi învoise de la şcoală în ziua aceea. Adina şi Alex nu au fost nişte copii pretenţioşi, dar părinţii lor i-au răsfăţat mereu cu astfel de surprize, şi de aceea, eroii noştrii ar dori să vină o zi în care o să-i poată răsplăti înzecit.